21 vizualizări sâmbătă, 08:20

În toată ţara va fi vreme frumoasă, cu temperaturi peste cele normale acestei perioade, iar cerul va fi senin în toate regiunile, inclusiv în Capitală.

„În acest weekend, vremea va fi frumoasă şi din ce în ce mai caldă, cu unele înnorări trecătoare. Vântul va suflă slab până la moderat, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse sâmbătă între 17 şi 25 de grade, mai scăzute în special în estul Transilvaniei şi în zona Litoralului, iar cele mai ridicate valori se vor înregistra în partea de sud şi vest. Duminică şi mai cald, vor fi temperaturi maxime între 19 şi 28 de grade, cele mai scăzute valori în estul Transilvaniei şi pe Litoral, cele mai ridicate în partea de sud a ţării”, a declarat pentru MEDIAFAX, Alina Şerban, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.

În Capitală, temperaturile maxime vor fi în jurul valorii de 27 de grade Celsius şi izolat e posibil să apară ceaţa.

Meteorologii spun că la munte şi pe litoral vremea va fi în general frumoasă, cu cer mai mult senin, fără precipitaţii.

Creşterea temperaturilor este pusă pe seama unui val de aer cald care străbate în această perioadă ţara noastră, mai precizează reprezentantul ANM.

„Este vorba de circulaţia maselor de aer care se face în general pe direcţie nordică sau sudică. Când circulaţia aerului se face pe direcţie nordică, nord-vestică vorbim de o răcire, de o pătrundere de masă de aer mai rece, uneori mase de aer polar, iar când se face din direcţie sudică, sud-vestică discutăm de încălziri de creşteri ale valorilor termice. În general în perioada aceasta de tranziţie între anotimpuri, atât toamna, cât şi primăvara, avem astfel de perioade cu vreme mai caldă sau mai rece decât în mod normal până când se stabilzează circulaţia şi masele de aer'', a mai spus meteorologul de serviciu.

Potrivit Alinei Şerban, începutul săptămânii viitoare va fi caracterizat de temperaturi ridicate şi nu sunt preconizate precipitaţii.

Citește și: