Departamentul Social - Mediafax
533 vizualizări 25 mar 2019

- Vremea se va înrăutăţi în ţară, iar temperaturile medii vor fi mai mici decât în mod normal pentru această perioadă a anului

- La munte se vor înregistra precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare

- Vremea se va înrăutăţi şi în Capitală, unde temperaturile vor scădea accelerat începând cu primele ore ale dimineţii zilei de marţi 

VREMEA în ţară

În zona montană, în general la altitudini mai mari de 1.500 de metri, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, iar pe arii restrânse şi la cote mai reduse şi în sud-vestul şi estul ţării. Temperaturile minime se vor situa între 1 şi 8 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

Marţi dimineaţa, vremea se va răci, astfel încât în majoritatea regiunilor valorile termice se vor situa uşor sub mediile multianuale. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 15 grade, uşor mai ridicate în Oltenia, iar cele minime se vor încadra între -6 grade în estul Transilvaniei şi 7 grade în sudul litoralului.

Cerul va fi mai mult noros în regiunile sudice, estice şi centrale, unde temporar va ploua slab, mai ales în cursul zilei, iar în restul teritoriului vor fi înnorări temporare şi ploi pe arii restrânse. La munte, treptat vor predomina ninsorile, iar spre sfârşitul nopţii, în Maramureş, nordul Moldovei şi în Transilvania, se vor semnala precipitaţii slabe, mixte. Vântul va avea intensificări temporare la munte, iar local şi la cote mai reduse şi în restul ţării.

VREMEA în Bucureşti

Luni seara, cerul se va înnora treptat, iar spre sfârşitul nopţii va creşte probabilitatea de ploaie slabă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi, noaptea, de 5...7 grade.

Începând de la primele ore ale dimineţii de marţi, vremea se va răci accentuat, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul a 11 grade, iar cea minimă va fi de 4...5 grade. Cerul va fi mai mult noros şi mai ales în cursul zilei va ploua slab, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificări.

Citește și: