Gilda Popa
1816 vizualizări 18 oct 2018

Dan Mihalache, ambasadorul României în Marea Britanie, a declarat că arestările transmit "un mesaj puternic împotriva oricărei forme de exploatare şi reiterează că autorităţile române se angajează să lupte împotriva sclaviei moderne în strânsă cooperare cu partenerii europeni", scrie The Washington Post

La rândul său, Rick Sewart, un oficial de la Direcţia pentru Sclavie Modernă şi Răpiri din cadrul Poliţiei londoneze spune că: "Facem tot ce ne stă în putinţă pentru a destructura aceste reţele de trafic de persoane” şi că apreciază parteneriatul cu autorităţile române în acest caz.

Din cercetările echipelor comune ale autorităţilor române şi britanice rezultă că opt români din judeţul Vrancea sunt implicaţi în reţeaua de trafic de persoane. Membrii grupului ar fi racolat, transportat şi găzduit pe teritoriul statului englez sute de persoane, marea majoritate din România, pe care, prin inducere în eroare şi abuz de autoritate, uneori prin violenţă, lipsire de libertate şi reţinerea documentelor de călătorie le-ar fi obligat să muncească, în folosul lor. În acest fel, membrii grupării ar fi obţinut mari sume de bani şi foloase material, spune, într-un comunicat, Poliţia română.

Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unei echipe comune de anchetă denumită Operaţiunea Cardinas  (2016-2018), care a primit sprijin logistic şi finanţare din partea Eurojust. La adresele percheziţionate au fost identificate 35 de victime, dintre care şapte au fost incluse în NRM (mecanismul de referinţă a victimelor traficului de persoane).

Ce profit aveau traficanţii

Membrii grupului infracţional ar fi intermediat, pentru alţi cetăţeni români, încheierea unor contracte de muncă în diferite domenii de activitate, în special în construcţii şi le-ar fi oferit salarii mult mai mici decât cele obţinute de la angajator, diferenţa fiind însuşită de către aceştia în mod ilegal. Victimele erau cazate în condiţii insalubre, iar hrana - insuficientă.

Profitul obţinut de traficanţii de persoane, în ultimii 2-3 ani, ar fi de circa 210.000 de lire sterline, potrivit DIICOT.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit şi ridicat 6 autoturisme, 12.850 de lire sterline, peste 126.000 de lei, 500 de grame de bijuterii din aur, mai multe laptopuri şi telefoane mobile, precum şi documente şi carduri bancare emise de autorităţile din Anglia.

Conform legislaţiei române, persoanele sunt cercetate pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi spălare de bani, iar, conform legislaţiei britanice, aceştia sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de sclavie modernă.

În 2017, românii au fost a doua cea mai expusă naţionalitate din Marea Britanie la practica exploatării prin muncă, arată raportul "Natura şi amploarea exploatării prin muncă în Marea Britanie", realizat de autorităţile britanice. În anii 2015 şi în 2016, românii se situează pe a treia poziţie în acelaşi clasament.

Marea Britanie anchetează 1.000 de cazuri ce vizează sclavia modernă

Regatul Unit face eforturi uriaşe pentru a combate sclavia modern, însă legea din 2015 privind sclavia modernă, care prevede pedepse pentru traficanţi şi măsuri de protecţie pentru victime, este considerate incompletă. În iulie, a fost anunţată o revizuire a actului normativ, după critici privind eficienţa luptei cu traficanţii, care par să fie mereu cu un pas în faţa oamenilor legii, arată Reuters. "Adevărul trist este că nu a fost un mare succes pentru ceea ce trebuia să facă - să elimine sclavia", a declarat Fundaţiei Thomson Reuters Klara Skrivankova, manager pentru Regatul Unit şi Europa al organizaţiei de caritate Anti-Slavery International, conform stiridiaspora.ro.

Potrivit Global Slavery Index, indicele internaţional al sclaviei calculat de grupul pentru drepturile omului Walk Free, în Marea Britanie trăiesc cel puţin 136.000 de sclavi, aduşi de traficanţi din ţări cum ar fi Albania, Vietnam sau Nigeria.

Săptămâna trecută, ministrul răspunzător de combaterea infracţiunilor, Victoria Atkins, a informat parlamentul britanic că sunt în curs cel puţin 950 de anchete privind sclavia modernă, adică de cinci ori mai multe decât în 2016. Anul trecut, au fost prezentate guvernului, pentru sprijin, 5145 de victime ale fenomenului, faţă de 3804 în urmă cu doi ani. ONG-urile pentru drepturile omului apreciază că mulţi sclavi rămân necunoscuţi pentru că se tem de autorităţi.

 

Citește și: