Raluca Lazaroi
2271 vizualizări 4 apr 2019

Conducerea Spitalului de Urgenţă din Suceava a decis să îi suspende contractul de adminstrare al secţiei de Oftalmogie medicului Georgeta Martiniuc după ce s-a dovedit că medicul a chemat la cabinetul privat o fetiţă care s-a rănit la ochi şi pe care părinţii au adus-o de urgenţă la spital.

„Am decis să încetăm contractul de administrare cu doamna doctor Georgeta Martiniuc, în locul ei a fost desemnată temporar la conducere secţiei de Oftalmologie o altă doctoriţă, pentru atitudinea neprofesionistă şi imorală pe care a avut-o faţă de un copil care trebuia consultat în spitalul public. Nu am nimic împotriva legii care permite medicilor să lucreze şi la cabinetele private dar nu sunt de acord cu situaţia în care un pacient vine la spitalul public să fie direcţionat către cabinetul privat. Am decis schimbarea din funcţie a doamnei doctor la propunerea directorului medical. Dânsa nu este acum la spital, este în concediu începând de astăzi (joi - n.r.)”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, managerul Spitalului de Urgenţă din Suceava, Vasile Râmbu.

Decizia de schimbare din funcţia de şef de secţie a medicului Georgeta Martiniuc a fost luată după ce tatăl unei fetiţe a ajuns la spital cu fiica sa, care fusese înţepată în ochi cu un băţ de un alt copil. Copilul a fost tratat duminică de personalul medical di Urgenţă, însă cum nu era medic de gardă i s-a solicitat să revină a doua zi dimineaţa pentru a fi văzut de un medic specialist.

„Durere, ochiul sângera... Am dat fuga la UPU. Am fost preluaţi destul de repede de pediatru şi trimişi de urgenţă la secţia de oftalmologie. Auzisem eu că duminica nu sunt oftalmologi de gardă, dar nu prea aveam de ales. Am ajuns la oftalmo. Nu era medic... Însă era o doamnă asistentă care poate fi dată ca exemplu de <aşa DA>. Am doar cuvinte de lauda la adresa acestei doamne şi mă înclin. I-a verificat ochiul şi văzul, a constatat o leziune pe cornee, a curăţat şi a aplicat un tratament. Şi ne-a chemat a doua zi dimineaţa, la prima oră, să ne vadă un medic specialist”, a scris Lucian Baltaru, tatăl fetiţei, pe Facebook.

După experienţa bună avută cu asistenta de la Oftalmologie, lucrurile aveau să se schimbe radical atunci când a revenit cu copila pentru a fi consultată de un medic specialist.

„Am fost trimişi în ambulatoriu, la cabinetul de oftalmologie. Programul era de la 8. Pacienţi erau vreo 17 la uşă. Cu noi 18. În scurt timp îmi dau seama că nu intră nimeni la consultaţii şi intreb pe cineva dacă a venit doctoriţa. <Pe naiba a venit. Asta vine numa' când are chef> - mi-a răspuns un bărbat trecut de 60 de ani. (...) Am intrat în cabinet şi am întrebat asistenta când vine şi de ce nu este deja acolo. <O sun de la 8. Îmi dă ocupat sau îmi scrie sms <<Să aştepte>>, zice asistenta. Ies din cabinet. Era deja ora 9 fără 1 minut... Fac rost de numărul directorului medical - Dl. Dr. Macovei. Şi sun. Spre surprinderea mea, răspunde prompt şi îmi ascultă oful. Promite că se rezolvă imediat”, povesteşte bărbatul.

Acesta scrie că după ce a fost sunat directorul medical, a venit şi medicul, care în loc să consulte fetiţa, a insistat să ştie cine a reclamat-o

„M-a întrebat dacă eu am sunat cumva la director (spune-i acum că tu ai fost, câand copilul ţi-e în mâna ei), i-a zis asistentei că TREBUIE să afle cine a sunat, că este IMPORTANT să afle cine a fost la director şi de astea. Consultaţia a durat 30 de secunde cred şi... Ne-a chemat la ea la cabinet”, mai spune bărbatul.

Acesta recunoaşte că imediat ce a părăsit cabinetul medical l-a sunat din nou pe directorul medical, căruia i-a spus ce i s-a întâmplat. Acesta l-a sfătuit să scrie o plângere şi să o înregistrez la secretariat.

 

Citește și: