4260 vizualizări 17 mar 2016

„Uitaţi, Domnule Ministru al Sănătaţii si domnilor deputaţi, cum arată şi cum este dotată o cameră de spital într-un spital european aflat într-o ţară care pune sănătatea pe primul loc. Oare de câţi oameni mai este nevoie să moară până să vă daţi seama de boala şi corupţia care macina din măduvă sistemul medical român?”

Aşa începe mesajul lui Alexandru Olteanu, sau Memo, cum îi spun prietenii, pe o pagină de socializare. Filmuleţul arată camera sa de spital din Marea Britanie, New Castle, unde sunt îngrijiţi majoritatea pacienţilor cu arsuri grave. Cu totul diferită, faţă de cele din România, spune tânărul. După ce s-a stins din viaţă şi ultima victimă de la Colectiv, internată în România, tânărul spune că se gândeşte serios să nu se mai întoarcă în ţara lui. Alexandru Olteanu se consideră norocos că a ajuns în Anglia.

„M-au aşezat într-un scaun cu rotile şi au încercat să mă ducă într-o încăpere. După acest moment nu-mi mai amintesc nimic. Când m-am trezit eram deja aici, în Anglia. Trecuse o lună. Sunt conştient de trei luni şi mă simt ca într-o familie. Ne-au ajutat enorm. Ne-au ajutat cu lucruri simple, să ne hrănim, să ne spălăm, să mergem la baie. Vreau să ştie cât de mult apreciez ceea ce au făcut pentru mine”, spune Alexandru Olteanu.

Pentru sistemul din România, însă, nu are aceleaşi aprecieri.

„Eu sunt foarte frustrat pentru ce s-a întâmplat după accident în spitalele din ţară. Nu au dorit transferarea pacienţilor în alte ţări europene. Condiţii de igienă nu prea existau atunci”, spune el.

 

Din păcate astăzi s-a stins din viaţă victima corupţiei şi a nepăsării cu numarul 64.Uitaţi Domnule Ministru al Sănăta...

Posted by Olteanu Alexandru on Monday, 14 March 2016

Citește și: