O prezenţă controversată pe scena politică, încă din primii ani de la numirea sa în puncţii publice cu vizibilitate, Elena Udrea a reuşit, în mai puţin de un deceniu, să treacă de la statutul de avocat liberal implicat în tranzacţiile RA-APPS graţie mai ales influenţei în mediul de afaceri a soţului său de la acea vreme, Dorin Cocoş, la cea de ministru şi apoi de lider de partid candidat la alegerile prezidenţiale. Definitorie în tot acest timp pentru cariera sa politică a fost relaţia apropiată şi susţinerea aproape necondiţionată a preşedintelui Traian Băsescu.

Dacă prima sa intrare în circuitul guvernamental, prin contractele cu RA-APPS, s-a făcut oficial prin intermediul PNL, al cărui membru era Elena Udrea la acea vreme, după legături anterioare cu PSD prin intermediul grupului de afaceri Petrache-Bittner-Cocoş, ascensiunea sa politică i s-a datorat lui Traian Băsescu şi, o bună perioadă de timp, propulsării prin intermediul PDL. Aşa a ajuns Elena Udrea de la şefa de Cancelarie a Preşedinţiei - funcţie din care a plecat în urma unui scandal public - la statutul membru şi apoi lider PDL, la funcţia de ministru al Devoltării şi la poziţia de preşedinte al filalei PDL Bucureşti, deţinută anterior de Traian Băsescu şi Vasile Blaga.

În PNL i s-a reproşat apropierea de Traian Băsescu şi întoarcerea împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu, Elena Udrea fiind autoarea episodului „Bileţelul” din 2006. În PDL - implicarea în scandaluri publice de amploare, cum au fost cele legate de cheltuirea banilor publici la Minister, dar şi promovarea unor candidaţi fără şanse reale la alegeri importante ca cele pentru Primăria Capitalei în 2012 şi, ulterior eşecul.

Ieşirea sa din PDL, după pierderea alegerilor interne, i-a creat însă premisa preluării noului partid fondat de Traian Băsescu, PMP, al cărui candidat la preyidenţiale s-a şi instalat după înlăturarea lui Cristian Diaconescu.

În cei 10 ani de politică, Elena Udrea a primit însă şi laude. Mai ales din partea lui Traian Băsescu şi, în funcţie de context, a unor apropiaţi ai săi.  Udrea a fost apărată de preşedinte şi pentru că presa i-a analizat averea, poşetele scumpe şi pantofii, dar şi pentru deciziile luate la Minister.

Dumneavoastră câtă încredere aveţi în Elena Udrea?

 

 

SONDAJ. Câtă încredere aveţi în Elena Udrea?

Citește și: