1910 vizualizări 18 mar 2015

VREMEA. ÎN ŢARĂ( joi):În extremitatea de vest a ţării, dar şi în partea de sud-est cerul va fi parţial noros şi pe spaţii restrânse va ploua slab. În schimb, în celelalte zone înnorările vor persista peste zi şi vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare în Moldova, Transilvania şi Oltenia şi mai ales ploi în Muntenia. În zona montană va continua să ningă. În cursul nopţii precipitaţiile se vor restrânge către nord-est şi vor fi predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte. Regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul mediilor climatologice specifice datei doar în regiunile vestice, în timp ce în restul ţării va fi o vreme mai rece decât în mod obişnuit în a doua decadă a lunii martie. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 11 grade, iar cele minime între -8 şi 1 grad.

ÎN ŢARĂ(vineri):În jumătatea de est a ţării vremea va fi în general închisă şi se va menţine rece pentru data din calendar. Vor fi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, iar în zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de normal. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi temporar în sud-est. Temperaturile maxime  se vor încadra între 2 şi 12 grade, iar cele minime între -6 şi 3 grade. 

LA BUCUREŞTI(joi):Cerul va fi mai mult noros, iar valorile de temperatură se vor situa sub cele normale ale perioadei. Temporar va ploua în cursul zilei, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 6...7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

Citește și: